Douăsprezece persoane citate de Poliție, pentru a da declarații privind agresarea lui Barbu

Douăsprezece persoane citate de Poliție, pentru a da declarații privind agresarea lui Barbu
Publicat: 24/10/2013, 14:59
Actualizat: 28/07/2014, 19:57

Douăsprezece persoane au fost citate de Poliția Capitalei, pentru a fi audiate, joi, în calitate de martori, privind incidentul în care mai mulți manifestanți l-au agresat pe ministrul Culturii Daniel Barbu, în 17 octombrie, în Centrul Vechi, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.

Dintre cei citați, patru persoane sunt în prezent audiate la Secția 10.

Daniel Barbu a participat în 17 octombrie, de la ora 19.00, la evenimentul „Cafeneaua critică”, în Club A din Centrul Vechi. Câteva zeci de manifestanți veniți la local au întrerupt dezbaterea, au desfășurat pancarte în jurul lui Barbu și au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede și l-au huiduit, întrebându-l „Câți bani ți-ai luat?” și cerându-i demisia.

Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul și au lipit pe mașină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta mașinii, ministrul reușind să plece datorită intervenției forțelor de ordine – polițiști și jandarmi, sosiți de urgență la fața locului.

Poliția Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificați cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.

Șeful Poliției Capitalei, Mihai Pruteanu anunța vineri, într-o conferință, că șaisprezece persoane implicate în acest incident au fost identificate, fiind identificați și martori care pot furniza informații despre incident, a anunțat vineri.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală in rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul.

Totodată, Ministerul Culturii a înaintat o plângere la Poliția Capitalei, pentru distrugerea autoturismului în care se afla demnitarul. Daniel Barbu a precizat că nu a depus în nume personal nicio plângere în urma incidentului.

Barbu este protejat, de vineri, de o echipă a Serviciului de Protecție și Pază (SPP), el precizând că s-a simțit „în pericol” în timpul incidentului petrecut pe 17 octombrie în Centrul Vechi al Capitalei.

Ministrul Daniel Barbu a declarat sâmbătă seară, la Antena 3, că a fost identificat „autorul” incidentului din Centrul Vechi, în persoana „tânărului universitar fără operă” Claudiu Crăciun. „Știm și autorul, îmi permit să-l spun, Claudiu Crăciun, a fost identificat. E păcat, că înțeleg că este un tânăr universitar”, a spus Barbu.

Premierul Victor Ponta a declarat că a cerut identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, și sancționarea acestora contravențională sau penală, apreciind că o astfel de agresiune este inacceptabilă și că, în lipsa unor măsuri, țara poate fi cuprinsă de anarhie.

La o zi după incident, premierul Ponta l-a anunțat pe ministrul de Interne că jandarmii au mandat clar din partea sa să acționeze „fără complexe” atunci când protestele depășesc „linia roșie” și se transformă în agresiuni și amenințări.

Din 1 septembrie, în Capitală și în mai multe orașe din țară, dar și peste hotare, au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roșia Montană.

Manifestanții cer ca Parlamentul să respingă proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană și să interzică, prin lege, folosirea cianurilor în activitățile miniere din România, Guvernul să respingă, prin hotărâre, în regim de urgență, acordul de mediu, Roșia Montană să fie inclusă pe lista tentativă a României pentru includerea în patrimoniul UNESCO și demisia premierului Victor Ponta și a celor patru inițiatori ai proiectului de lege: miniștrii Dan Șova, Rovana Plumb, Daniel Barbu și directorul ANRM Gheorghe Duțu.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...